Reacția lui Ion Iliescu după ce a aflat că Ponta și Crin au fost miercuri seara la Băsescu. EXCLUSIV

Reacția lui Ion Iliescu după ce a aflat că Ponta și Crin au fost miercuri seara la Băsescu. EXCLUSIV
Publicat: 01/01/2013, 11:00
Actualizat: 12/01/2013, 10:26

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, salută, într-o declarație pentru gândul, faptul că liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu, împreună cu Liviu Dragnea, au decis să negocieze „în liniște” la Cotroceni cu Traian Băsescu. Totodată, Iliescu i-a criticat duminică, „pe cei care sug din deget o reacție” față de această întâlnire informală, referindu-se inclusiv la politicieni din USL.

Iliescu a declarat, pentru gândul, că interpretează întâlnirea de miercuri a liderilor USL cu Traian Băsescu drept „un act firesc, de normalitate”.

„Ce-i nefiresc în a se întâlni un premier în funcție, practic, candidatul unic la șefia noului guvern, cu președintele țării? Nu-i normal să discute, în liniște, lucrurile, să se consulte? Nefiresc ar fi să nu se întâlnească. Ar crea o impresie de ostilitate. Contactul e necesar, trebuie discutate lucrurile. Dar nu vreau, neapărat, să sug din deget o reacție, așa cum cum văd că fac alții”, a comentat Iliescu.

Referitor la faptul că Ponta și Antonescu au trecut sub tăcere atât subiectul discuției, cât și întâlnirea ca atare, liderul social-democrat a opinat că șefii USL n-au avut, de fapt, ce comunica. „O să comunice când vor avea ceva de comunicat. Asta e o anumită manieră de a judeca lucrurile – să fie totul la vedere, să fie transparent… Dar dacă nu au avut ce comunica?! Abia mâine, cei doi se văd oficial cu Băsescu. O să comunice atunci lucrurile de fond, nu?

În cazul „Geoană-trădător”, USL pune batista pe țambal

Ion Iliescu a comentat pentru gândul și situația delicată a lui Mircea Geoană, considerat colaboraționist și într-o relație nefirească cu Palatul Cotroceni, în cazul numirii noului premier.

„În povestea asta cu Geoană, au pus batista pe țambal. O agitație inutilă. Pe cine mai interesează acum de Mircea Geoană? Discuții fără importanță. E limpede că președintele nu are nicio altă soluție decât aceea de a-l numi pe Ponta. E un act normal, Ponta e candidat unic” a conchis Ion Iliescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×